QCA – Analiza Calitativă Comparativă. Aplicații, instrumente și potențial

Abstract

Științele sociale și politice sunt împărțite, în ceea ce privește cercetarea, între două lumi: cercetarea calitativă și cercetarea cantitativă. Deși în principiu este acceptat că această împărțire este artificială și că, de fapt, cele două tipuri de cercetare sunt complementare, în practică se poate ușor constata la fiecare dintre noi o tendință mai mult sau mai puțin accentuată spre unul sau altul dintre cei doi poli. Acest articol prezintă o a treia cale în cercetare, una care a construit un pod între cele două lumi, reușind să rezolve neajunsurile percepute ale analizei calitative prin introducerea unui algoritm matematic (Ragin, 1987). Astfel, acest tip de analiză calitativă dobândește încredere prin eliminarea perspectivelor subiective; rezultatele devin replicabile, fiecare cercetător ajungând la aceeași concluzie prin aplicarea aceleiași metodologii.

Publication
Sociologie Românească